Sari la conținut

Visătorul

Visătorul de Ana Lungu / artist:

Fotografia a fost realizată în cadrul celei de-a 6-a ediții a Festivalului de Artă ZIDART din Bacău, în luna septembrie a anului 2023. Fotografia o surprinde pe Jacqueline De Montaigne în timpul procesului artistic care a dus la nașterea lucrării “The dreamer”. Am ales această fotografie deoarece surprinde pictura care m-a impresionat cel mai mult din această ediție de ZIDART, dar și pentru că lucrarea vine în completarea alteia, realizată anul trecut. Astfel, artista și-a propus realizarea unor picturi murale gemene, care să comunice între ele.

În ceea ce privește autorul fotografiei, numele meu este Ana Lungu, sunt studentă la Iași și pasionată de fotografie încă din copilărie. Activitatea mea artistică s-a conturat mai concret în liceu și de acolo s-a dezvoltat constant, reușind să creez un portofoliu de fotografii din diverse proiecte de voluntariat. ZIDART este printre cele mai recente proiecte în care m-am implicat și a reprezentat prima mea interacțiune cu arta stradală, iar în urma acestei experiențe m-am îndrăgostit și mai mult de tot ceea ce înseamnă artă și procesul creativ. 

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.