Sari la conținut

Romanian Street Art: intervenția artistică realizată de Delia Cîrstea și Kozo

Delia Cîrstea + Roper (mural) & Kozo (soundtrack) in Bucharest at Romexpo, during the Romanian Street Art

Romanian Street Art dezvăluie intervenția artistică multidisciplinară din București: o combinație de creativitate vizuală și auditivă.

Bulevardul Expoziției din București capătă o nouă dimensiune în cadrul proiectului Romanian Street Art. În colaborare cu muzicianul Kozo, artista Delia Cîrstea pictează o lucrare de mari dimensiuni care poate fi experimentată vizual și auditiv, gratuit, în spațiul public, în orice moment al zilei.

Această lucrare co-produsă de Delia Cîrstea (mural) și Kozo (coloană sonoră), se alătură celor două intervenții realizate de artistul italian Mr Thoms (2022) și Pisica Pătrată & Vlad Caia (2023), în proiectele anterioare Save or Cancel, în colaborare cu partenerii Romexpo.

Lucrarea pictată de Delia include un cod QR, care poate fi scanat pentru a asculta coloana sonoră compusă de Kozo.

Te invităm să explorezi orașul și să descoperi o nouă lucrare care transformă mediul urban într-o poveste cu personaje fantastice și peisaje sonore captivante.

Despre DELIA CÎRSTEA

Delia Cîrstea, câștigătoare a apelul deschis “Artă în lucru“, este o artistă care se exprimă prin intermediul picturilor murale și ilustrațiilor și care locuiește în București. Ca persoană creativă cu un simț cromatic dezvoltat, Delia creează lucrări complexe și intrigante. În prezent, atenția Deliei este focusată pe zona digitală, în special pe ilustrație. Subiectele alese sunt diverse, cu accent pe crearea de personaje utopice inspirate de defectele umane. Delia surprinde de obicei starea sau momentul personajului, mai degrabă decât acțiunea în sine.

“Lucrarea intitulată Urban Jungle evidențiază simultan puterea și impactul creativ al imaginației în lumea noastră reală, printr-o scenă de distrugere a unui oraș de către personaje imaginare. În mijlocul haosului și forfotei, personajele își fac simțită prezența, amplificând atmosfera de dezastru, lucrarea oferind astfel o perspectivă vizuală clară asupra agitației cotidiene din orașele mari.

Evoluția street art-ului în România este cu siguranță un fenomen semnificativ, iar transformarea orașelor în adevărate galerii de artă în aer liber este un semn al aprecierii și recunoașterii artei urbane. Cu toate acestea, este important să continuăm să educăm și să sensibilizăm publicul cu privire la valoarea și importanța artei în spațiul public pentru a promova o cultură a aprecierii și a respectului față de această formă de expresie artistică. Este un proces gradual, dar cu timp și efort, este posibil să vedem în viitorul apropiat o creștere mult mai mare în înțelegerea și acceptarea artei stradale în societatea românească.” – Delia Cîrstea

Despre KOZO

Kozo este un artist român care trăiește și lucrează în București. Cu o activitate intensă de peste 19 ani, este o figură importantă în modelarea scenei muzicale underground locale, ridicând-o la un nivel internațional.

Co-fondator al prestigioasei case de discuri Understand, alături de Cezar și Praslea, Kozo a lansat peste 100 de viniluri care au devenit obiecte de colecție. Lucrând sub diverse pseudonime, inclusiv Ooodjkoz, Backstage Boys (cu Dan Andrei și Andrei Ciubuc), Sahau (cu Paul Agripa și Dan Andrei) și AK41 (cu Dan Andrei), continuă să lase o amprentă asupra peisajului muzicii electronice.

Kozo este, de asemenea, implicat activ în Intuit.fm, un radio online contemporan, co-fondat cu Dan Andrei și Paul Agripa, dedicat scenei muzicii electronice underground.

Aflați mai multe aici https://un-hidden.ro/romanian-street-art/

Romanian Street Art anunță intervenția artistică realizată de Delia Cîrstea și KozoRomanian Street Art anunță intervenția artistică realizată de Delia Cîrstea și Kozo

Parteneri: Asociația LaunlocLenteRomexpo

Parteneri media: Amsterdam Street ArtIglooIQadsI Support Street ArtLa pas prin BrașovLitera 9Modernism.roMnogo Deinosti, MunteanuRevista AtelierulRevista GolanStreet Art Belgrade, The InstituteZeppelin

Programul cultural multianual Romanian Street Art este produs de Save or Cancel (Cristina PopaAndrei Racovițan) prin feeder.ro și este co-finanțat de AFCN.

Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre Save or Cancel

Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.

Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte și programe culturale și editoriale.