Sari la conținut

Romanian creatures

Romanian creatures de raisalolici / Mycutecreatures

În ciuda faptului că multe se nasc în Bristol, unele dintre aceste creaturi au ales să-și facă casă și să crească pe străzile din România, așa că nu e de mirare dacă îți sar în cale. București, 16.08.2023.

Dean BeNew este un artist și cercetător din Bistrița, cu o educație solidă obținută la un liceu de arte. Studiile sale universitare și masterale, desfășurate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, au fost orientate către arta stradală din România, într-o încercare de a conecta acest domeniu cu patrimoniul cultural și industria turistică. Aflat aproape de punctul de a finaliza primul său an al unui program de doctorat, are planuri ambițioase de a-și continua cercetările în acest domeniu, punând accent pe documentarea, dezvoltarea și promovarea artei stradale din țară. A activat în domeniul artei stradale încă din copilărie, urmând ca din perioada liceului să contribuie la proiecte care au adus arta în spațiul public și, încercând să schimbe percepția oamenilor despre acest gen artistic. Cu o abilitate remarcabilă în design grafic, până în prezent, a creat afișe, ecusoane, broșuri, mape, ghiduri, cataloage, diplome și pliante pentru evenimentele organizate de Școala Doctorală, diferite proiecte din cadrul Facultății și pentru Asociațiile în care și-a desfășurat stagiile de practică. Cu dorința de a explora noi orizonturi, dorește, cu această ocazie, să facă primii săi pași în valorificarea fotografiilor adunate de-a lungul cercetărilor sale, acest lucru reprezentând un demers natural al parcursului profesional.

  • Dean BeNew
Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.