Sari la conținut

Arta în spații publice din România: lansare de carte și expoziție cu ocazia Zilei Culturii Naționale

  • Știri
Arta in spatii publice din Romania

Save or Cancel te invită, cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2022, să descoperi exemple remarcabile de artă urbană în cadrul lansării online a unei noi ediții a cărții Un-hidden Street Art in Romania și vizitând expoziția Arta în spații publice din România.

Proiectul Arta în spații publice din România promovează, în contextul Zilei Culturii Naționale 2022, arta ca actor în viața urbană și investighează regenerarea participativă a spațiului public ca spațiu cultural multi-disciplinar prin reinterpretări ale societății contemporane, invitând publicul să participe la lansarea online a ediției trei a publicației tipărite Un-hidden Street Art in Romania prin intermediul unui panel de discuție cu Pisica Pătrată, Irlo, Petre Ghiocel și autorii, urmată de retrospectivă video, și să viziteze o expoziție în spațiul public din București, compusă din planșe și lucrări originale.

Evenimentul online de lansare a cărții Un-hidden Street Art in Romania ediția trei, 

Data: 15 Ianuarie 2022, 18:00 – 20:00

Loc: online, pe website-ul și pagina de facebook feeder.rolink aici

Lansarea publicației este compusă dintr-un panel de discuție cu autorii Cristina Popa și Andrei Racovițan, fotograful Petre Ghiocel, artiștii Pisica Pătrată și Irlo, și din retrospectiva video alcătuită din 55 de montaje video making-of ale unora dintre cele mai remarcabile lucrări artistice independente din spațiul public din București, Brașov, Constanța, documentate de autori și colaboratori în perioada 2014 – 2021.

Noua ediție a cărții Un-hidden Street Art in Romania, tipărită cu sprijinul Ministerului Culturii, va fi distribuită gratuit în rețeaua Bibliotecii Metropolitane București. 

Expoziția Arta în spații publice din România

Perioada: 20 – 31 Ianuarie 2022

Loc: Lente, strada Dionisie Lupu, nr. 78, București

Expoziția este compusă din 10 planșe, dispuse la exterior, vizibile din stradă, care prezintă hărți ale artei independente din spații publice din Brașov, București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Târgu Jiu și România, și peste 20 de fotografii, lucrări de artă din spațiul public românesc, realizate de artiști precum Pisica Pătrată, Livi Po, Serebe, Sandi Bălășoiu, în cadrul proiectelor produse de Save or Cancel, și din 10 lucrări originale de Serebe, John Dot S, Pasr, iZZY iZVNE, Aeul, Nesk, Oh Boy, Krips, Homeboy LDJ și Livi Po, dispuse în interior sufrageriei urbane Lente.

“Arta în spații publice din România” este un proiect cultural Save or Cancel, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2022.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Ministerului Culturii.

logo ministerul culturii

Parteneri: Biblioteca Metropolitană București, Lente

Parteneri media: Radio România Cultural, IQads.ro, The Institute, One Night Gallery, Revista Atelierul

DespreSave or Cancel
Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană. Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte și programe culturale și editoriale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.