Sari la conținut

Apel deschis pentru fotografie de street art

Regulament

Capitolul 1. Despre apel

Art. 1. Apelul deschis pentru fotografie de artă în spațiul public este organizat de Save or Cancel Production SRL, cu susținere din partea AFCN și face parte din programul cultural “Un-hidden Romania”.

Art. 2. Obiectivul apelului este identificarea și publicarea de fotografii care prezintă intervenții artistice din spațiul public din România. 

Capitolul 2. Eligibilitate: participanți și idei

Art. 1. Apelul este public, deschis către orice persoană fizică sau grup de persoane fizice.

Art. 2. Nu pot participa în acest apel deschis angajații Save or Cancel, AFCN, sau ai partenerilor programului cultural, și nici rudele acestora de gradul I.

Art. 3. Participanții pot înscrie maximum trei propuneri în acest apel deschis.

Art. 4. Premiile nu se pot cumula, ceea ce înseamnă că niciun/o participant/ă nu poate căștiga mai multe premii, atât ca individ/ă, cât și în calitatea de membru/ă al unor grupuri diferite.

Art. 5. În cazul fotografiilor cu punctaj identic, departajarea este realizatâ de către o comisie special întrunită, formată din 3 membri.

Art. 6. Ideile înscrise respectă drepturile omului și nu pot conține elemente abuzive, obscene, defăimătoare, ilegale, sau care promovează discriminarea rasială, etnică, sexuală. 

Art. 7. Organizatorul poate refuza imagini înscrise în apelul deschis, dacă autorii nu respectă regulamentul.

Capitolul 3. Înscriere

Art. 1. Ideile pot fi înscrise în perioada 1 – 30 Noiembrie 2021, ora 23:59, în format digital, la adresa info@saveorcancel.tv sau completând formularul publicat pe website-ul programului Un-hidden Romania – https://un-hidden.ro

Art. 2. Pentru a participa la apelul deschis, aplicanții vor citi și interpreta materialele publicate de organizator, răspunzând tuturor cerințelor apelului deschis.

Art. 3. Participanții pot trimite întrebări despre acest apel deschis către adresa info@saveorcancel.tv. Dacă pot fi utile și pentru alți participanți, întrebările și răspunsurile vor fi publicate pe website-ul programului Un-hidden Romania – https://un-hidden.ro, website-ul organizatorului, saveorcancel.tv și feeder.ro.

Art. 4. Înscrierea va conține: 

  • formularul de înscriere completat pe site-ul proiectului: nume, adresă de e-mail, link către portofoliu sau social media,
  • un link către fotografia înscrisă în apel, încărcată pe orice serviciu de file sharing, cum ar fi dropbox, google drive, wetransfer, etc.;
  • opțional: o scurtă descriere a fotografiei, de maxim 40 de cuvinte;

Art. 5. Participarea la acest apel deschis nu implică nicio taxă.

Art. 6. Dacă există neclarități, organizatorul poate cere participanților date suplimentare despre înscrieri. Lipsa unui răspuns va descalifica aplicantul.

Capitolul 4. Selecție

Art. 1. Selecția fotografiilor premiate, pentru Premiile 1, 2 și 3 este realizată prin vot public anonim online, pe website-ul programului Un-hidden Romania.

Art. 2. Criteriile de evaluare recomandate publicului sunt: 

  • calitatea fotografiei 
  • inovație în ceea ce privește alegerea și reprezentarea intervenției fotografiate
  • relevanță pentru tema apelului

Art. 3. Save or Cancel production anunță rezultatele selecției public, în luna Decembrie 2021, onlinepewebsite-ul programului, https://un-hidden.roși prin alte mijloace de comunicare.

Capitolul 5. Premii

  • premiu: 600 lei.
  • promovare în cadrul acțiunilor programului cultural Un-hidden Romania, hărții de street art și în cadrul expoziției din Mai 2023, în București.
  • premiu: 500 lei. 
  • promovare în cadrul acțiunilor programului cultural Un-hidden Romania, hărții de street art și în cadrul expoziției din Mai 2023, în București.
  • premiu: 400 lei. 
  • promovare în cadrul acțiunilor programului cultural Un-hidden Romania, hărții de street art și în cadrul expoziției din Mai 2023, în București.

Capitolul 6. Drepturi de proprietate intelectuală

Art. 1. Aplicanții/tele își asumă toată răspunderea pentru ideile prezentate, asigurându-se că răspund întocmai legilor privind drepturile de autor și proprietate intelectuală. 

Art. 2. Câștigătorii/arele își dau acordul, prin participarea la acest apel deschis, să cedeze drepturi de proprietate intelectuală, neexclusive și neîngrădite teritorial, asupra fotografiilor premiate în cadrul programului cultural Un-hidden Romania cu scopul de a fi publicate ulterior pentru promovarea și comunicarea rezultatelor programului.

Art. 3. Câștigătorii/arele pot folosi în portofoliu și biografie titlul “câștigător/are Apel Fotografie de Artă în Spațiul Public, Un-hidden România, Decembrie 2021“.

Capitolul 7. Alte mențiuni

Art. 1. Save or Cancel poate modifica sau schimba prezentul Regulament, informând publicul prin aceleași canale de comunicare folosite pentru lansarea apelului deschis.

Publicat la data de 1 Noiembrie 2021. Modificat la data de 9 Noiembrie 2021. Modificat la data de 2 Decembrie 2021 pentru a reflecta, în cadrul premiilor, includerea fotografiilor câștigătoare pe harta Un-hidden.

Pagini: 1 2 3 4 5