
Un-hidden Connections este un proiect cultural internațional desfășurat la Belgrad, care propune reinterpretarea operei lui Constantin Brâncuși prin intermediul artei urbane contemporane din România. Proiectul aduce în prim-plan 13 lucrări de artă urbană inspirate de moștenirea brâncușiană, prezentate într-o expoziție însoțită de dezbateri, ateliere și performance-uri multidisciplinare. Realizat în parteneriat cu organizația sârbă Kruna, proiectul facilitează dialogul cultural româno-sârb și schimbul de practici între artiști și profesioniști din domeniul cultural, evidențiind relevanța actuală a patrimoniului cultural românesc în context european. Prin abordarea sa interdisciplinară, Un-hidden Connections contribuie la creșterea vizibilității culturii române în spațiul internațional și la consolidarea interesului pentru valorile sale artistice în rândul publicului contemporan.
Proiectul propune o expoziție, două dezbateri, două ateliere creative și două performance-uri multidisciplinare, oferind publicului din Serbia o perspectivă actuală asupra modului în care patrimoniul cultural poate fi redescoperit prin practici artistice contemporane.
ACTIVITĂȚI
Expoziție
4 – 18 Septembrie 2026
Loc: Klub 20/44, Karađorđeva 44 Belgrad, Serbia
Expoziția constă în 18 panouri care prezintă un studiu asupra a 13 lucrări de artă din spații publice din România, însoțite de texte curatoriale care evidențiază legătura dintre intervențiile artistice contemporane cercetate și moștenirea brâncușiană.
💡 Dezbateri Arta în spațiul public
Dezbatere I
Vineri, 4 Septembrie 2026
Loc: Klub 20/44, Karađorđeva 44 Belgrad, Serbia
Invitați (manageri culturali): Cristina Popa (RO), Andrei Racovițan (RO), Ljiljana Radošević (RS), Aleksandar Djalek Đorđević (RS)
Moderator: Jelena Popović Đorđević (RS)
Temă: „De ce este important Constantin Brâncuși în ziua de azi: Reinterpretarea patrimoniului cultural prin prisma practicilor europene de artă stradală”
Dezbatere II
Duminică, 6 Septembrie 2026
Loc: Klub 20/44, Karađorđeva 44 Belgrad, Serbia
Invitați (artiști): LUNĂ (RO), Pisica Pătrată (RO), Jana (RS)
Moderator: TKV (RS)
Temă: “Reprezentări ale lui Brâncuși și ale operelor sale în arta urbană contemporană din Europa”
Performance live: coproducții multidisciplinare
4 Septembrie 2026
Loc: Klub 20/44, Karađorđeva 44 Belgrad, Serbia
Artiști: Pisica Pătrată (RO) live painting; DJ invitat (RS)
6 Septembrie 2026
Loc: Klub 20/44, Karađorđeva 44 Belgrad, Serbia
Artiști: LUNĂ (RO) live painting; DJ invitat (RS)
Componenta de performance include realizarea a două intervenții artistice multidisciplinare în coproducție româno-sârbă, care combină live painting-ul realizat de artiști vizuali din România, cu intervenții muzicale susținute de muzicieni din Serbia, și vor aborda temele: „Moștenirea lui Constantin Brâncuși în creația contemporană” și „Motive folclorice din creația brâncușiană”. Aceste performance-uri sunt concepute ca extensii ale tematicii expoziției și ca forme de reinterpretare în timp real a elementelor vizuale și conceptuale asociate operei brâncușiene.
Prin integrarea expoziției cu performance-urile live, activitatea de producție artistică propune un format interdisciplinar și participativ, care depășește modelul clasic de expunere și facilitează o experiență culturală dinamică, accesibilă și relevantă pentru publicul contemporan.
Ateliere creative
5 Septembrie 2026
Loc: Klub 20/44, Karađorđeva 44 Belgrad, Serbia
Artiști tutori: Pisica Pătrată (RO); LUNĂ (RO)
Atelierele creative, susținute de artiștii români Pisica Pătrată și LUNĂ, propun o introducere aplicată în temele și motivele specifice operei lui Constantin Brâncuși, prin exerciții practice de reinterpretare vizuală. Participanții sunt invitați să exploreze elemente precum simbolistica formelor, influențele folclorice și raportul dintre tradiție și contemporaneitate, dezvoltând propriile intervenții artistice într-un cadru interactiv. Atelierele facilitează contactul direct cu practici artistice contemporane și contribuie la înțelegerea relevanței actuale a patrimoniului cultural românesc în context european.
Înscrie-te acum!
👉 Participarea la evenimente este gratuită, însă locurile din cadrul atelierelor sunt limitate (maxim 10/atelier). Înscrierile se fac online, prin intermediul formularului disponibil mai jos. Rezervă-ți locul din timp!
Limba utilizată în cadrul atelierelor și dezbaterilor este engleză.
Vârsta minimă: 18 ani.


Proiectul cultural Un-hidden Connections este produs de Save or Cancel.
Acest proiect este cofinanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional.
Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Partener: Asociația Kruna (Street Art Belgrade)
Parteneri media: BSBSA (Belgrade Sofia Bucharest Street Art), digitizArte.ro, feeder.ro, Empower Artists, Igloo, IQads.ro, La pas prin Brașov, Litera 9, Munteanu, PRwave, The Institute, Zeppelin, Ziarul Pozitiv
Despre Save or Cancel
Din 2009, Save or Cancel este un mediu de comunicare și propagare a artelor și culturii, promovând și facilitând rolul acestora în societatea contemporană.
Programele multidisciplinare auto-inițiate de Save or Cancel au ca scop identificarea oportunităților sustenabile și adaptabile de (re)valorizare a existentului prin proiecte culturale și editoriale.